Gimnastica sexuala

 

Gimnastica sexuala, un sport pentru amandoi:)
Sună ciudat şi incitant în acelaşi timp, iar sexologii o recomandă tuturor celor care, fie au probleme în atingerea orgasmului, fie doresc să-şi condimenteze un pic relaţia de cuplu, fie sunt dornici de senzaţii cât mai „tari”.
 
Procedura este cât se poate de simplă, nu implică un efort extraordinar şi nici aparatură specială. Exerciţiul se realizează în intimitatea propriei locuinţe şi îl poţi practica fie de una singură, fie împreună cu partenerul.
 
Se pare că una dintre principalele cauze ale lipsei orgasmului la femei (excluzând clasicele „pretenţii” legate de preludiu, ambianţă, confort psihic) este tonusul slab la nivelul musculaturii pelviene. Aşadar, dacă întâmpinăm probleme în acest sens, este recomandabil să facem „gimnastică sexuală”. Sintagma sună complex, dar nu avem de făcut nici mai mult nici mai puţin decât să ne încordăm muşchii pelvieni şi să îi menţinem contractaţi câteva secunde, apoi să îi relaxăm şi să repetăm mişcarea de câteva ori. Putem face asta singure sau în prezenţa, cu acordul şi colaborarea partenerului, după penetrare.
 
Sexologii ne promit că această procedură ne va aduce un plus de satisfacţie în viaţa sexuală (nu doar pentru noi ci şi pentru el) şi ne va feri de frustrarea ce se poate instala din cauza absenţei repetate a orgasmului. Ce părere ai?