Sport pentru o minte brici

Precizez că termenul folosit face parte din dicţionarul limbii române, iar aceia care încearcă să-şi potolească curiozitatea dând cât mai multe click-uri pe internet, vrând să descopere misterul, trebuie să ştie că termenul se referă la procesul natural de îmbătrânire, în urma căruia mintea şi libertatea în mişcare sunt serios afectate. 

O scenă deloc plăcută, la care sperăm să nu luăm parte niciodată. Asta dacă vom avea grijă de sănătatea noastră, de creierul nostru, în special, că altminteri scena se poate transpune din domeniul irealului în cel al realului. Dar, iacătă că de-acum avem la îndemână şi metoda prin care putem preveni îmbătrânirea creierului, fără să ne transformăm, la o vârstă remarcabilă, în personaje neputincioase, dependente de cei din jurul nostru. 

Care este acea metodă, şi de merită încercată? Sportul! 

Ştiam cu toţii că este sănătos să facem sport, dar unii numărăm pe degetele de la o mână beneficiile acestuia, şi tot mai puţini dintre noi ştiu că acesta este un inamic al problemelor gândirii. 

Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie în urma unui studiu, care a durat şase luni de zile. Rezultatul studiului, publicat în Arhivele Neurologiei, arată că exerciţiile fizice realizate la intensitate medie (plimbări, înot, yoga), în floarea vârstei, au rolul nu numai de a creşte tonusul muscular, energia, ci de a reduce riscul problemelor gândirii, mai târziu, în viaţă.

În cadrul studiului au fost înscrişi 33 de subiecţi, suferind de probleme ale gândirii. 23 dintre subiecţi au exersat la bicicleta eliptică sau pe banda timp de 45-60 de minute, de 4 ori pe săptămână, de-a lungul celor şase săptămâni de studiu. În schimb, 10 dintre subiecţi au făcut numai exerciţii uşoare, de întindere.

La finalul celor şase luni de studiu, oamenii de ştiinţă au observat, că grupul de 23 de subiecţi care au practicat exerciţii aerobice au înregistrat o îmbunătăţire a abilitaţilor cognitive, a puterii de concentrare, organizare, planificare, dar şi a posibilităţii de a face mai multe treburi deodată. În timp ce, restul de subiecţi au înregistrat o agravare a situaţiei (declin mental). 

Iată un motiv în plus, pentru care sportul, practicat zi de zi, este benefic sănătăţii.