Brain fitness - o minte agera intr-un corp perfect

De ceva vreme, se discută tot mai des despre “brain fitness”. Un concept nou, pe care nu mulţi îl înţeleg. Până acum, fitness-ul se referea strict la setul acela de exerciţii fizice menit să ne modeleze trupul sau să ne scape de kilogramele în plus. Tocmai de aceea, e greu să admitem că şi mintea noastră poate intra într-un program intensiv de mişcare. Cu toate astea, atunci când le studiem mai îndeaproape, aflăm că brain fitness-ul şi fitness-ul clasic sunt de fapt interdependente. 

Fitness-ul clasic, să îi spunem, se referă lacapacitatea noastră de a realiza unele mişcări fizice, de a practica un sport. Această activitate periodică duce la o sănătate mai bună şi la un tonus de invidiat. 

Brain fitness-ul, pe de altă parte, priveşte funcţionarea optimă a minţii şi a gândirii noastre, fapt ce are ca rezultat tot o stare generală bună. 

Aşadar, rezultatul este acelaşi: minte ageră într-un corp sănătos. Psihicul este strâns legat de starea fizică. S-a demonstrat, de exemplu, că obezitatea duce la o anumită lentoare în reacţii şi gândire, tocmai pentru faptul că sistemul cardiovasculator nu funcţionează optim. Sângele nu este pompat atât de bine spre creier, ca de altfel spre toate celelalte organe ale corpului. 

Pe de altă parte, practicând sport în mod regulat eliminăm sau reducem nivelul de stress, nociv atât pentru corp, cât şi pentru minte. 

Agerimea minţii şi exerciţiile fizice ţin deoparte afecţiuni ca demenţa sau boala Alzheimer. Studiile au arătat că sportul, alături de “exerciţiile de gândire” pot încetini progresul bolii Alzheimer. 

Aceste “exerciţii ale creierului” se traduc de fapt printr-o permanentă activitate a funcţiei noastre cerebrale.Lectura, studiul, socializarea, toate pot fi încadrate în această categorie. Socializarea, de exemplu, este şi ea o parte importantă a brain fitness-ului, având ca rezultat o judecată mai clară şi o memorie mai bună. Bineînţeles, toate acestea nu ar avea efectul scontat dacă nu am opta pentru un program de sport şi o dietă sănătoasă. 

Ba mai mult, dacă vrei să îţi îmbunătăţeşti capacitatea de concentrare, de memorare, de analiză, de organizare sau să îţi dezvolţi anumite abilităţi cum ar fi luarea de decizii, află ca cercetătorii au introdus pe piaţă CD-uri cu pachete de exerciţii mentale, care vor fi curand disponibile si pe shop-ul din cadrul site-ului nostru. Aceste exerciţii presupun stimularea anumitor reţele de neuroni responsabile cu competenţele enumerate mai sus. În plus, se consideră că, prin intermediul acestora, creşte şi capacitatea organismului de a lupta împotriva bolilor şi a stărilor cum ar fi depresia sau stressul. 

Şi, pentru a oferi poate cea mai clară dovadă cu privire la importanţa celor două tipuri de fitness, trebuie să spunem că mişcarea fizică creşte frecvenţa cu care celulele creierului sunt regenerate, în timp ce exerciţiile mentale cresc frecvenţa cu care aceste celule noi devin funcţionale. 

Aşadar,  atunci când dorim să arătăm şi să ne simţim mai bine, ar trebui sa punem in aplicare si elemente ale brain fitness-ului.  Fără o corelare între minte şi corp nu putem ajunge la starea de bine, fizică şi psihică, pe care cu toţii ne-o dorim.