De cat sport ai nevoie pentru a-ti asigura sanatatea?

“Organizaţia Mondială a Sănătăţii garantează că inactivitatea fizică este cea de-a patra cauză a morţii pe glob şi creşte riscul de cancer, diabet şi maladii cardiace; experţii sunt de acord cu această atenţionare, dar se contrazic în recomandări.

Potrivit autorităţilor britanice, un adult ar trebui să facă exerciţii fizice moderate cel puţin două ore pe săptămână sau o oră şi un sfert de activităţi fizice cu grad de dificultate ridicat sau o combinaţie a celor două tipuri de exerciţii fizice. Faptul că această recomandare este destul de confuză nu poate fi însă cauza pentru care doar o treime din adulţii britanici urmează aceste sfaturi de la specialişti, scrie BBC.

O mare parte din cercetările legate de exerciţiile fizice şi efectul lor asupra sănătăţii sunt efectuate de American College of Sports Medicine, instituţie care a studiat, începând cu 1950, efectele fitness-ului asupra corpului uman.

Normele britanice legate de exerciţiile fizice au fost modificate în 1994, când a fost remarcat un grad foarte slab al sănătăţii populaţiei, din cauza stilului de viaţă sedentar.

Dar, în ceea ce priveşte recomandările generale, există tensiuni între experţi. Spre exemplu profesorul Michael Mosley este de părere că activităţile fizice nu au aceleaşi efecte asupra tuturor indivizilor.

Pe de altă parte, Stuart Biddle, profesor la Loughborough University, care a scris recomandările referitoare la practicarea exerciţiilor fizice pentru Marea Britanie spune: “Dezbaterea nu a fost legată de legătura dintre exerciţiile fizice şi sănătatea individului ci de cât de multă mişcare trebuie să facă cineva pentru a-şi menţine sănătatea”.

Unul dintre colegii acestuia, Jamie Timmons a cercetat efectele exerciţiilor de mare intensitate şi dacă acestea pot aduce beneficii asupra corpului uman cu numai trei minute de exerciţii pe săptămână.

Sir Liam Donaldson, care a fost consilier pe teme de sănătate a populaţiei între 1998 şi 2000 a descoperit că mişcarea de cinci ori pe săptămână pentru adulţi aduce mari beneficii sănătăţii. Tot el a spus că munca din casă, precum curăţenia sau grădinăritul, contează drept exerciţii fizice.

Carol Garber, vicepreşedinte al American College of Sports Medicine a declarat că recomandările ar trebui înţelese mai bine. “O parte din vină este a faptului că da, explicaţiile acestea sunt complicate, iar noi nu am ajutat foarte mult cu explicaţiile, astfel încât oamenii să implementeze aceste sfaturi în activităţile lor cotidiene”, a spus vicepreşedintele American College of Sports Medicine.

În Marea Britanie, aceste recomandări au devenit şi mai specifice, în funcţie de grupuri de vârstă, pentru a evita efectele “ucigaşului tăcut”- sedentarismul.”

Source: NaturalPlus