Dieta fitness

Ce inseamna o dieta fitness?

Conceptul de “dieta” reprezinta mai degraba o schimbare a stilului de viata: sa mananci intr-un mod sanatos pentru ca astfel sa te bucuri de viata si sa fii increzator in tine. Dieta inseamna sa stii a face o alegere intre o salata si un tort de ciocolata, constientizand beneficiile alegerii pentru sanatatea ta. Atunci cand alegi dieta fitness, prioritate i se acorda sanatatii, iar faptul cum arati e un bonus bine meritat.

Este o dieta pentru omul modern, cu un job stresant dar si cu o preocupare pentru forma fizica si sanatate.     Nu este nevoie sa sacrificam gustul sau aspectul alimentelor pentru a manca sanatos.Nu este nevoie nici macar de ingrediente speciale, greu de gasit sau foarte scumpe.
O regula de baza este sa ai la dispozitie alimente sanatoase oriunde este posibil: acasa, pe drum, la serviciu. Sa inveti regulile unei diete sanatoase, combinarea corecta a alimentelor si arta de a alege din meniul de la restaurant. Sa stii atunci cand iti poti satisface un capriciu dar si atunci cand trebuie sa alegi sanatatea.  Nu este greu. Ai nevoie de putina organizare, imaginatie si de… recomandarile noastre.
Alege alimente cat mai proaspete si, daca este posibil naturale, organice, neprocesate.

Sursele de grasimi

Desi grasimile au fost puse la zid multi ani, in ultima vreme studii medicale pe termen lung dovedesc avantajele de necontestat ale grasimilor in alimentatie. Pe langa faptul ca sunt un nutrient esential anumite tipuri de grasimi reduc riscul cancerului, al bolilor cardiovasculare, amelioreaza simptomele depresiei si ale sindromului premenstrual.
Desi contin mai multe calorii pe gram decat ceilalti nutrienti ofera o senzatie de satietate mai mare.
Cele mai bune grasimi le gasesti in: seminte crude(in, canepa, floarea soarelui, susan, mac), nuci si alune crude(de padure, braziliene, de pamant, caju, fistic), uleiuri vegetale presate la rece(in, canepa, masline, samburi de struguri, germeni de porumb, cocos), avocado, masline, smantana, unt. Unele dintre aceste alimente sunt si surse de proteine de calitate.

 

Sursele de proteine

Proteinele sunt “caramizile” din care este alcatuit corpul nostru. Consuma calorii in procesul de digestie, sustin masa musculara si sanatatea pielii, intaresc sistemul imunitar. Proteinele trebuie sa provina atat din surse animale(proteine complete) cat si din surse vegetale(care aduc si alti nutrienti deosebit de utili)
Sursele de proteine: carne, peste(sunt de preferat somonul, tonul, sardinele, heringul, codul, pastravul), lactate(branzeturi fermentate, iaurt), oua, mazare, naut, linte. Odata cu proteinele aceste alimente aduc si minerale, vitamine, grasimi sanatoase(omega 3), fibre, micronutrienti.

Sursele de carbohidrati, fibre, vitamine, enzime, fitonutrienti

Carbohidratii furnizeaza energie rapid. Totusi, exista riscul de ingrasare sau de crestere a apetitului. Vom alege acele alimente care furnizeaza un maxim de beneficii cu un minim de calorii. Toate legumele si vegetalele sunt sanatoase si utile: ceapa, usturoi, morcov, telina, sfecla, salata, varza, spanac, broccoli, conopida, fasole verde, vinete, rosii, castraveti, sparanghel, ciuperci etc.
Din cauza continutului mare de carbohidrati si a riscului de ingrasare vom tine pe ultimul plan cerealele, cartofii, fructele.

Cu multi ani in urma, carbohidratii bogati in zahar stimulau creierul, asfel incat sa ramana alert in eventualitatea unor pericole. In prezent din cauza joburilor sedentare, ardem cu mult mai putine calorii, insa creierul simte nevoia sa se bucure de placerile consumului de produse cu continut crescut de zahar si grasimi. Astfel, mancarea pe care ne-o dorim nu este intotdeauna cea de care are nevoie corpul nostru.  Alimentele grase,bogate in zahar, creeaza mai usor depedenta decat cele sanatoase. NU te mai droga cu mancare!

Maninca alimente ce-ti dau energie, nu calorii goale !

Pastreaza mancarea cat mai proaspata cu putinta. Fructele si legumele sunt cele mai bune, fiind atat de pline de vitamine. Pentru iubitorii de fructe care vor sa transforme dieta fitness ca un stil de viata, recomandam sa consume fructele in prima parte a zilei.

Si varietatea este importanta - asa corpul va beneficia de diferite vitamine si substante nutritive. Si nu uita: evita mancarurile prea grase pe care organismul le digera mai greu.

Mancarurile bogate in vitamine B sunt in special bune pentru energie. Legumele verzi, produsele lactate, ficatul, mancarurile din peste, ouale, nucile si fructele uscate.

                    

Vitamina C, magneziul, fierul si zincul sunt si ele bune pentru cresterea nivelului de energie. Si vitamina C nu o gasim doar in portocale. Ardeiul,cartofii, brocoli si ardeiul iute sunt si ele surse de vitamina C. Zincul se gaseste in oua si seminte, iar fierul se intalneste in carnea rosie.

Pestele precum sardinele, heringul si somonul este bun pentru ca protejeaza inima.

Daca mananci o mica cantitate de alune fara sare in mod regulat, riscul atacului de cord va fi redus cu 30-50%.

Sa bei multa apa este un lucru la fel de important. Daca nu bei destula apa vei fi obosit si stresat. Incearca sa bei doi litri de apa zilnic.

Condimentele

Vom prefera condimentele in forma pura, nu amestecurile cu sare sau aditivi chimici. Este ideal sa le folosim proaspete dar si cele uscate pastreaza o mare parte din beneficii si, bineinteles… gustul..

Se spune ca alimentatia sanatoasa este constisitoare si nu orice om poate sa o adopte, insa oare chiar asa este? Multe familii din Moldova(atat mai sarace cat si mai instarite), au incercat sa manance mai sanatos si au ajuns la concluzia rapida si simpla – cheltuim la fel ca inainte sau mai putin, daca ne limitam costurile la tot ce este necesar si nu facem risipa.

A manca sanatos nu inseamna sa te abtii. Faptul de a invata sa mancam corect este cea mai buna solutie pe termen lung de a pierde in greutate si de a avea o silueta impecabila! Experienta echipei noastre si a oamenilor cu care lucram demonstreaza acest lucru .

Tocmai de asta am si decis ca de astazi  lansam seria de retete fitness, pe care le veti gasi aici, pe site in categoria RETETE FITNESS si zilnic vom avea grija sa postam retete  pentru corpuri fit, iar prin intermediul lor vom invata sa modificam mancarea zilnica cu mancarea sanatoasa, vom invata cum se fac deserturi sanatoase, mic dejun pentru o zi energica, pranz si cina pentru o silueta de invidiat si o sanatate perfecta. In speranta ca trecand de la teorie la fapte, impreuna vom intelege ca nu avem nevoie de mega-super-ultra diete cu orez, varza,greipfruit pentru a ne mentine in forma sau a slabi sau milioane pe card, tot ce avem nevoie este sa facem din dieta fitness un stil de viata !

Dieta fitness - dieta care nu te impune sa o urmezi, ci e dieta care te face sa te respecti !

 

sursa photo: 1

sursa info: 1